1. Căci acest Melchisedec, rege al Salemului, preot al Dumnezeului-Celui-Preaînalt, care l-a întâmpinat pe Avraam când acesta se-ntorcea de la înfrângerea regilor și l-a binecuvântat,
2. el, căruia Avraam i-a făcut parte, zeciuială din toate, [al cărui nume] se tâlcuiește mai întâi „rege al dreptății“, dar care mai este și rege al Salemului, adică „rege al păcii“,
3. fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, dar asemănat Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot de-a pururi.
4. Vedeți dar cât de mare este acesta, căruia chiar și Avraam i-a dat zeciuială din prada de război, el, patriarhul!
5. Cei dintre fiii lui Levi care primesc preoția au poruncă, după lege, să ia zeciuială de la popor, adică de la frații lor, cu toate că și aceștia au ieșit din coapsele lui Avraam;
6. dar el [Melchisedec], care nu-și trage neamul din ei, a primit el zeciuială de la Avraam, și l-a binecuvântat pe cel ce avea făgăduințele!
7. Or, nu-i nici o îndoială, cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare.
8. Iar aici iau zeciuială niște oameni muritori; dar acolo, unul care e mărturisit că este viu.
9. Și, ca să spun așa, prin Avraam a dat zeciuială și Levi, cel ce ia zeciuială,
10. căci el era încă în coapsele lui Avraam când pe acesta l-a întâmpinat Melchisedec.
11. Dacă deci desăvârșirea ar fi fost prin preoția leviților – căci sub ea i s-a dat poporului legea –, ce nevoie mai era ca un alt preot să se ridice după rânduiala lui Melchisedec, și să nu se zică „după rânduiala lui Aaron“?
12. Căci unei schimbări a preoției îi urmează neapărat și o schimbare a legii.
13. Fiindcă Acela despre Care se spun aceste lucruri face parte dintr-o altă seminție, din care nimeni n-a slujit altarului;
14. deoarece învederat este că Domnul nostru a odrăslit din Iuda, seminție despre care Moise n-a spus nimic cu privire la preoți.
15. Acesta e un lucru și mai învederat dacă, după asemănarea lui Melchisedec, se ridică un alt preot
16. care S-a făcut nu după legea unei porunci trupești, ci după puterea unei Vieți nepieritoare;
17. căci se mărturisește despre El: Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec.
18. Astfel, prima poruncă se desființează din pricina neputinței și a nefolosului ei
19. – căci legea n-a desăvârșit nimic –; în schimb, ni s-a adus o mai bună nădejde prin care ne apropiem de Dumnezeu,
20. și încă nu fără jurământ; căci aceia fără jurământ au devenit preoți,
21. dar El, cu jurământ, prin Cel ce I-a grăit: Juratu-S-a Domnul și nu-I va părea rău: Tu ești preot în veac.
22. Și cu aceasta, Iisus a devenit chezașul unui mai bun testament.
23. Și încă ceva: aceia mai-mulți au devenit preoți, fiindcă moartea îi împiedica să dăinuiască,
24. dar Iisus are o preoție netrecătoare prin aceea că El rămâne în veac.
25. De aceea și poate să-i mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce prin El se apropie de Dumnezeu, fiind El pururea viu ca să mijlocească pentru ei.
26. Un Arhiereu ca Acesta ne și trebuia nouă: sfânt, lipsit de răutate, fără pată, osebit de cei păcătoși și devenit mai înalt decât cerurile,
27. Care nu are nevoie, precum arhiereii, ca-n fiecare zi să aducă jertfe, întâi pentru propriile lui păcate și apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta o singură dată, aducându-Se jertfă pe Sine Însuși.
28. Căci legea așază arhierei oameni supuși slăbiciunii, dar cuvântul jurământului, care a venit mai târziu decât legea, a așezat un Fiu desăvârșit în veac.