Capitolul4|Biserica sporește cu încă două mii de bărbați.Petru și Ioan în fața sinedriului.Rugăciunea creștinilor în prigoană.Viața de obște a primilor creștini.
1. Pe când vorbea către popor, au venit asupra lor preoții, căpetenia templului și saducheii,
2. tulburați că ei învață poporul și vestesc întru Iisus învierea din morți.
3. Și punând mâna pe ei, i-au pus sub pază până a doua zi, căci acum era seară.
4. Iar mulți din cei ce auziseră cuvântul au crezut, și numărul bărbaților a ajuns ca la cinci mii.
5. Și a fost că a doua zi s-au adunat căpeteniile lor și bătrânii și cărturarii din Ierusalim,
6. Și Anna arhiereul și Caiafa și Ioan și Alexandru și câți erau din neamul arhieresc,
7. Și punându-i la mijloc, i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut voi aceasta?“
8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Căpetenii ale poporului și bătrâni ai lui Israel,
9. dacă noi suntem astăzi cercetați pentru facere de bine unui om bolnav, prin Cine a fost el vindecat,
10. fie-vă cunoscut vouă tuturor și întregului popor Israel că întru numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-ați răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat din morți, întru El stă acesta sănătos înaintea voastră!
11. El este piatra cea neluată în seamă de către voi, ziditorii, care a ajuns în capul unghiului;
12. Și întru nimeni altul nu este mântuirea, căci sub cer nu este dat între oameni nici un alt nume întru care noi trebuie să ne mântuim“.
13. Și văzând ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și știind că sunt oameni fără carte și simpli, se mirau; și îi cunoșteau că fuseseră împreună cu Iisus.
14. Pe de altă parte, văzându-l pe omul cel tămăduit stând cu ei, nimic n-aveau de zis împotrivă.
15. Dar poruncindu-le să iasă afară din sinedriu, vorbeau între ei,
16. zicând: „Ce vom face noi cu oamenii aceștia? Cum că prin ei s-a făcut o minune învederată, vădit le este tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, și noi nu putem tăgădui.
17. Dar ca nu cumva să se răspândească mai mult în popor, să-i amenințăm, pentru ca nici unui om să nu-i mai vorbească ei în numele acesta“.
18. Și chemându-i, le-au poruncit ca nicidecum să nu mai grăiască și nici să mai învețe în numele lui Iisus.
19. Iar Petru și Ioan, răspunzând, le-au zis: „Judecați dacă înaintea lui Dumnezeu este drept să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu;
20. că noi nu putem să nu vorbim despre cele ce-am văzut și-am auzit“.
21. Iar ei, amenințându-i din nou, le-au dat drumul, negăsind nici un chip să-i pedepsească, din pricina poporului; că toți Îl slăveau pe Dumnezeu pentru ceea ce se făcuse.
22. Căci omul cu care se făcuse această minune a vindecării avea mai mult de patruzeci de ani.
23. Fiind eliberați, au venit la ai lor și le-au spus câte le-au vorbit lor arhiereii și bătrânii.
24. Iar ei, auzind, într-un cuget au ridicat glasul către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne, Dumnezeule, Tu, Cel ce ai făcut cerul și pământul și marea și toate cele ce sunt într-însele,
25. Cel ce prin gura părintelui nostru David, slujitorul tău, ai zis prin Duhul Sfânt: De ce oare s-au întărâtat neamurile și de ce-n deșert au cugetat popoarele?
26. S-au strâns laolaltă regii pământului, mai marii între ei s-au sfătuit împotriva Domnului și a Hristosului Său.
27. Că-ntr-adevăr asupra Sfântului Tău Fiu Iisus, pe Carele Tu L-ai uns, în cetatea aceasta s-au adunat laolaltă și Irod, și Pilat cu păgânii și cu popoarele lui Israel,
28. ca să le facă pe toate câte mâna Ta și planul Tău mai dinainte le-au rânduit să fie.
29. Și acum, Doamne, caută spre amenințările lor și dă-le robilor Tăi ca-ntru toată-ndrăznirea cuvântul să ți-l grăiască;
30. întinde-ți mâna spre vindecare, și semne și minuni săvârșește prin numele Sfântului Tău Fiu, Iisus!“
31. Și pe când se rugau astfel, s-a cutremurat locul în care erau adunați și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și cu-ndrăznire grăiau cuvântul lui Dumnezeu.
32. Iar inima și sufletul mulțimii celor ce au crezut erau una; și nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obște.
33. Și cu mare putere dădeau apostolii mărturie despre învierea Domnului Iisus Hristos și mare har era peste ei toți.
34. Și nimeni între ei nu era lipsit, pentru că toți câți aveau țarini sau case le vindeau și aduceau prețul celor vândute
35. Și-l puneau la picioarele apostolilor. Și se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie.
36. Iar Iosif, cel numit de apostoli Barnaba – care se tâlcuiește Fiul Mângâierii –, levit de neam cipriot,
37. având țarină și vânzând-o, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.