1. Și a început să le vorbească în parabole: „Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn și a dat-o pe seama lucrătorilor și s-a dus departe.
2. Și la vremea cuvenită a trimis la lucrători un slujitor ca să ia de la ei din roada viei.
3. Iar ei, prinzându-l, l-au bătut și i-au dat drumul fără nimic.
4. Și din nou a trimis la ei un slujitor, dar și pe acela, lovindu-l cu pietre, i-au spart capul și l-au izgonit cu ocară.
5. Și a trimis un altul. Dar și pe acela l-au ucis; și pe mulți alții, pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorât.
6. Încă îl mai avea pe un fiu al său iubit, și în cele din urmă l-a trimis la lucrători spunându-și: De fiul meu se vor rușina.
7. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm, și moștenirea a noastră va fi...
8. Și au pus mâna pe el, l-au omorât și l-au aruncat afară din vie.
9. Ce va face dar stăpânul viei?: Va veni și pe lucrători îi va pierde, iar via o va da pe seama altora.
10. Oare nici scriptura aceasta n-ați citit-o: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului;
11. de la Domnul s-a făcut aceasta și este minunată în ochii noștri?“
12. Și căutau să-L prindă, dar se temeau de popor; fiindcă înțeleseseră că împotriva lor a spus parabola. Și lăsându-L, s-au dus.
13. Și au trimis la El pe unii din farisei și din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt.
14. Iar ei, venind, I-au zis: „Învățătorule, știm că adevărat ești și nu-ți pasă de nimeni, fiindcă tu nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie cezarului, sau nu? Să dăm, sau să nu dăm?“
15. El însă, cunoscându-le fățărnicia, le-a zis: „De ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un dinar ca să-l văd“.
16. Și I-au adus. Și i-a întrebat Iisus: „Ale cui sunt efigia și inscripția de pe el?“ Iar ei I-au zis: „Ale cezarului“.
17. Iar Iisus a zis: „Dați-i cezarului pe cele ale cezarului, iar lui Dumnezeu pe cele ale lui Dumnezeu!“ și s-au minunat de El.
18. Și au venit la El saducheii, care spun că nu este înviere, și L-au întrebat, zicând:
19. „Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris că dacă moare fratele cuiva și-și va lăsa femeia fără copii, pe femeia lui s-o ia fratele său și să-i ridice urmaș fratelui mort.
20. Și erau șapte frați. Și cel dintâi și-a luat femeie, dar a murit fără să lase urmaș;
21. Și a luat-o cel de-al doilea și a murit fără să lase urmaș; tot așa și al treilea;
22. Și au luat-o toți șapte și n-au lăsat urmaș. În urma tuturor a murit și femeia.
23. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Că toți șapte au avut-o de soție“.
24. Și le-a zis Iisus: „Oare nu rătăciți voi din pricina aceasta, că nu știți Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
25. Căci atunci când vor învia din morți, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii în ceruri.
26. Iar despre morți, că vor învia, n-ați citit oare în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob?
27. Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Prin urmare, mult rătăciți voi!“
28. Și unul dintre cărturari, care-i auzise luându-se între ei la întrebări și văzând că bine le-a răspuns El, s-a apropiat de El și L-a întrebat: „Care poruncă este întâia din toate?“
29. Iisus i-a răspuns că întâia este: „Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn;
30. Și: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta. Aceasta este cea dintâi poruncă.
31. Iar a doua este aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Altă poruncă mai mare decât aceasta nu este“.
32. Și I-a zis cărturarul: „Bine, învățătorule; adevărat ai spus că unul este Dumnezeu și nu este altul în afară de El.
33. Și să-L iubești pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și din toată puterea și să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți este mai mult decât toate arderile-de-tot și decât toate jertfele“.
34. Iar Iisus, văzând că a răspuns cu înțelepciune, i-a zis: „Nu ești departe de împărăția lui Dumnezeu!“ și nimeni nu mai îndrăznea să-I pună întrebări.
35. Și-n timp ce învăța în templu, Iisus dădea răspunsuri, zicând: „Cum de spun cărturarii că Hristos este fiul lui David?
36. Însuși David a spus întru Duhul Sfânt: Zis-a Domnul către Domnul meu: șezi de-a dreapta Mea până ce-i voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale.
37. Așadar însuși David îl numește pe El Domn; atunci, de unde până unde este fiul lui?...“. Și multă mulțime îl asculta cu bucurie.
38. Și le spunea în învățătura Sa: „Feriți-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi și să fie salutați în piețe
39. Și să stea pe scaunele din față în sinagogi și pe locurile cele dintâi la ospețe,
40. ei, care mănâncă de istov casele văduvelor și cu fățărnicie se roagă-ndelung; aceștia mai mare osândă-și vor lua“.
41. Și șezând în fața cutiei milelor, Iisus privea cum mulțimea aruncă bani în cutie. Și mulți bogați aruncau mult.
42. Și venind o văduvă săracă, a aruncat doi bănuți, adică un codrant.
43. Și chemându-i la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: „Adevăr vă grăiesc că această văduvă săracă a aruncat în cutia milelor mai mult decât au aruncat toți ceilalți.
44. Pentru că toți au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, totul de la gura ei“.