1. Agrippa i-a zis lui Pavel: „Îngăduit îți este să vorbești pentru tine“. Atunci Pavel și-a întins mâna și s-a apărat, zicând:
2. „Fericit mă socotesc, o, rege Agrippa, că-n fața ta mă voi apăra astăzi de toate câte sunt învinuit de iudei,
3. mai ales pentru că tu cunoști toate obiceiurile și întrebările iudeilor. De aceea te rog să mă asculți cu răbdare.
4. Viețuirea mea din tinerețe, cum a fost ea de la început în poporul meu și în Ierusalim, toți iudeii o știu.
5. Dacă vor s-o mărturisească, ei de mult știu despre mine că am trăit după școala cea mai meticuloasă a religiei noastre, ca fariseu.
6. Și acum, stau și sunt judecat pentru nădejdea făgăduinței făcute de Dumnezeu părinților noștri,
7. la care cele douăsprezece seminții ale noastre nădăjduiesc să ajungă slujindu-I lui Dumnezeu fără-ncetare, zi și noapte. Pentru această nădejde sunt eu învinuit de iudei, o, rege Agrippa!
8. Cum de se socotește la voi de necrezut că Dumnezeu învie morți?
9. Așadar, eu am crezut în sinea mea că față de numele lui Iisus Nazarineanul trebuie să fac multe împotrivă;
10. ceea ce am și făcut în Ierusalim; și luând eu împuternicire de la arhierei, pe mulți dintre sfinți i-am închis în temnițe; iar când erau dați la moarte, întăream și eu cu glasul meu;
11. și deseori îi pedepseam prin toate sinagogile și-i sileam să blasfemieze; înfuriindu-mă tare pe ei, îi urmăream până și prin cetățile din afară.
12. Astfel că-n timp ce mergeam și la Damasc cu putere și însărcinare de la arhierei,
13. în calea mea, o, rege, am văzut în miezul zilei o lumină din cer mai puternică decât strălucirea soarelui, strălucind împrejurul meu și al celor ce mergeau cu mine.
14. Și căzând noi toți la pământ, eu am auzit un glas zicându-mi în limba evreiască: «Saule, Saule, de ce Mă prigonești? Greu îți este să lovești cu piciorul în țepușă».
15. Iar eu am zis: «Cine ești, Doamne?» Iar Domnul a zis: «Eu sunt Iisus, Cel pe care tu Îl prigonești.
16. Dar scoală-te și stai pe picioarele tale; că spre aceasta M-am arătat Eu ție, să te rânduiesc slujitor și martor, și al celor pe care le-ai văzut, și al celor întru care Mă voi arăta ție,
17. alegându-te pe tine din popor și din neamurile la care te trimit
18. să le deschizi ochii, pentru ca ele să se întoarcă de la întuneric la lumină și de la stăpânirea lui Satan la Dumnezeu, pentru ca să primească ele iertarea păcatelor și parte cu cei ce prin credința-n Mine s-au sfințit».
19. Iată de ce, rege Agrippa, n-am fost neascultător cereștii arătări,
20. ci mai întâi celor din Damasc și din Ierusalim și din toată țara Iudeii și apoi neamurilor le-am vestit să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, făcându-i pocăinței lucruri vrednice de ea.
21. Pentru acestea m-au prins iudeii în templu și-ncercau să mă ucidă.
22. Așadar, dobândind eu ajutorul de la Dumnezeu, până-n ziua aceasta stau și mărturisesc la mic și la mare, nimic spunând în afară de ceea ce și profeții și Moise au spus că va să fie:
23. că Hristos va să pătimească și că, fiind El primul înviat din morți, lumină va vesti, și poporului, și neamurilor...“.
24. Dar cu acestea apărându-se el, Festus i-a zis cu glas mare: „Pavele, ești nebun! Cartea cea multă te duce la nebunie...“.
25. Iar Pavel a zis: „Nu sunt nebun, preaputernice Festus, ci grăiesc cuvintele adevărului și ale înțelepciunii;
26. că regele știe despre aceste lucruri, și lui cu îndrăznire îi vorbesc, încredințat că nimic din ele nu-i este ascuns, pentru că aceasta nu s-a făcut într-un ungher.
27. Crezi tu, rege Agrippa, în profeți? Știu că crezi!“
28. Iar Agrippa i-a zis lui Pavel: „Cu puțin de nu mă îndupleci să mă fac creștin...“.
29. Iar Pavel a zis: „Cu puțin, cu nepuțin, eu m-aș ruga lui Dumnezeu ca nu numai tu, ci și toți cei ce mă ascultă astăzi să fie așa cum sunt și eu – afară de aceste lanțuri...“.
30. Atunci regele s-a ridicat, și procuratorul și Berenice și cei ce ședeau împreună cu ei.
31. Și plecând, vorbeau unii cu alții: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de lanțuri“.
32. Iar Agrippa i-a zis lui Festus: „Omul acesta putea să fie eliberat dacă n-ar fi cerut să fie judecat de cezar“.