1. E adevărat că și cel dintâi avea rânduieli pentru sfintele slujbe, și altarul pământesc;
2. căci s-a pregătit un cort, primul, în care erau sfeșnicul și masa și pâinile punerii-înainte; acesta se numește sfânta.
3. Iar înapoia celei de a doua catapetesme era un cort numit sfânta-sfintelor,
4. având altarul de aur al tămâierii și chivotul legământului, peste tot ferecat cu aur. În chivot era urna de aur care avea mana, și toiagul lui Aaron, cel ce odrăslise, și tablele Legii.
5. Deasupra chivotului erau Heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcării – dar despre acestea nu putem vorbi acum cu de-amănuntul.
6. Astfel fiind întocmite lucrurile, preoții intrau întotdeauna în primul cort, săvârșind sfintele slujbe;
7. în cel de-al doilea însă numai arhiereul, o dată pe an, și nu fără sânge, pe care-l aducea pentru sine însuși și pentru păcatele cele din neștiință ale poporului.
8. Prin aceasta Duhul Sfânt ne deschide ochii că drumul către altar nu era limpede arătat, atâta vreme cât primul cort încă mai stătea în picioare.
9. Aceasta era o parabolă pentru timpul de astăzi, cum că sunt daruri și jertfe care nu au putere să ducă la desăvârșire conștiința celui ce slujește,
10. ele fiind doar legiuiri despre mâncăruri, despre băuturi, despre felurite spălări, puse pentru trup până la vremea îndreptării.
11. Dar Hristos, Arhiereu al bunătăților celor viitoare, venind prin cortul cel mai mare și mai desăvârșit – nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta –,
12. a intrat o dată pentru totdeauna în sfânta-sfintelor, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, aflându-ne nouă răscumpărare veșnică.
13. Fiindcă dacă sângele de țapi și de tauri și cenușa de junincă, stropindu-i pe cei întinați, îi sfințește prin curățirea trupului,
14. atunci sângele lui Hristos, cel ce fără prihană prin veșnic Duh I s-a adus lui Dumnezeu, cu cât mai mult va curăți conștiința voastră de faptele cele moarte, ca să-I slujiți Dumnezeului-Celui-Viu!
15. și iată pentru ce este El Mijlocitor al unui nou testament: ca prin moartea pe care El a suferit-o spre a răscumpăra greșalele de sub întâiul testament, să primească cei chemați făgăduința moștenirii veșnice.
16. Căci acolo unde este testament trebuie neapărat să fie arătată moartea celui care l-a făcut.
17. Un testament își capătă puterea de la morți, dat fiind că el nu are nici o putere câtă vreme cel ce l-a făcut trăiește.
18. Ca urmare, nici cel dintâi n-a fost sfințit fără sânge.
19. Într-adevăr, după ce Moise i-a rostit întregului popor toate poruncile după lege, a luat sângele vițeilor și țapilor, cu apă și cu lână roșie și cu isop, a stropit și cartea însăși, și pe tot poporul,
20. și a zis: Acesta este sângele legământului pe care Dumnezeu l-a poruncit pentru voi!
21. și tot așa a stropit cu sânge cortul și toate vasele pentru slujbă.
22. După lege, aproape toate se curățesc cu sânge, și fără vărsare de sânge nu există iertare.
23. Trebuia deci ca, pe de-o parte, pecețile celor cerești să fie curățite prin acestea și, pe de alta, cele cerești însele să fie, dar prin jertfe mai bune decât acestea.
24. Căci Hristos n-a intrat într-un altar făcut de mâini – închipuirea celui adevărat –, ci în cerul însuși, pentru ca pentru noi să Se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu;
25. dar nu ca să Se aducă pe Sine jertfă de mai multe ori, ca arhiereul care intră-n altar în fiecare an cu sânge străin;
26. altfel, ar fi trebuit ca de la-ntemeierea lumii să pătimească de mai multe ori; dar El o singură dată S-a arătat, acum, la sfârșitul veacurilor, pentru ca prin jertfa Sa să desființeze păcatul.
27. și așa cum oamenilor le este rânduit ca o singură dată să moară – după care e judecata –,
28. tot astfel și Hristos, după ce o singură dată a fost adus jertfă ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce-L așteaptă spre mântuirea lor.